Juventus, încă un pas greșit în Serie A! Radu Drăgușin, doar rezervă în egalul cu Verona

Juventus, încă un pas greșit în Serie A! Radu Drăgușin, doar rezervă în egalul cu Verona
  • Publicat:
  • Actualizat:

Juventus nu a reușește să se apropie de rivalele Milan și Inter. Torinezii au remizat pe terenul celor de la Verona, 1-1, într-un meci în care Radu Drăgușin a rămas doar rezervă, deși a fost anunțat titular înaintea partidei din etapa a 24-a din Serie A.

Cristiano Ronaldo a deschis scorul pentru oaspeți (min.49), dar Barak a a dus egalarea în minutul 77. Gazdele au avut și două bare, astfel că torinezii pot fi mulțumiți cu egalul, în ciuda semnelor de frustrare arătate de Cristiano la finalul partridei. Andrea Pirlo nu a mizat pe românul Radu Drăgușin, deși presa din Italia l-a anunțat titular pe jucătorul de 19 ani.

Juventus adună 46 de puncte și rămâne la trei pași de AC Milan și la șapte de liderul Inter.

UPDATE:
Anunțat titular pentru prima dată în Serie A, Radu Drăgușin a primit o veste rea din partea lui Andrea Pirlo. Fundașul nu a prins prima echipă a torinezilor pentru meciul de la Verona.

Pirlo i-a preferat în linia de fund a campioanei din Serie A pe Demiral, De Ligt și Alex Sandro.

FINAL: Verona – Juventus 1-1


Min90: FINAL
Min86: SCHIMBARE!
Intră Di Pardo, iese Chiesa
Min84: SCHIMBARE!
Ies Faraoni și Zaccagni, intră Dawidowicz și Bessa
Min77: GOOOL! Verona egalează prin lovitura de cap a lui Barak
Min68: SCHIMBARE!
Intră McKenzie, iese Ramsey
Min68: SCHIMBARE! I
ese Sturaro, intră Vieira
Min52: SCHIMBARE!
Iese Dimarco, intră Lazovic
Min49: GOOOL! Juventus deschide scorul prin Ronaldo
Min46: SCHIMBARE!
Iese Ilic, intră Veloso
Min45: PAUZĂ
Min1: A început meciul


Verona:
Silvestri – Magnani, Gunter, Lovato – Faraoni, Sturaro, Ilic, Dimarco – Barak, Zaccagni – Lasagna

JUVENTUS: Szczesny; Demiral, De Ligt, Alex Sandro; Chiesa, Bentancur, Rabiot, Ramsey, Bernardeschi; Kulusevsky, Ronaldo.

Rezerve: Buffon, Pinsoglio, Di Pardo, Dragusin, Frabotta, Capellini, McKennie, Fagioli, Peeters, Rafia, Marques, Ake.


Radu Drăgușin este aproape de un nou pas uriaș în carieră. Românul poate profita de absențele mari din lotul lui Juventus pentru a bifa o premieră. Fundașul este anunțat titular pentru prima dată în echipa lui Andrea Pirlo. Juventus joacă în runda 24 din Serie A pe terenul celor de la Verona.

Juventus este în urcare în clasament, iar supercampioana din Serie A speră să o ajungă din urmă pe AC Milan, fostul lider al campionatului. Ibrahimovic și compania sunt în criză de formă, iar torinezii au mari speranțe, în ciuda problemelor de lot.

Bonucci, Chiellini, Danilo, Quadrado, Dybala și Morata vor lipsi din lotul lui Pirlo, astfel că antrenorul va miza mai mult ca sigur pe serviciile fundașului român de doar 19 ani. Gazzetta dello sport a anunțat încă de acum două zile planurile torinezilor.

Radu Drăgușin, veste uriașă! Românul, anunțat titular în Verona – Juventus, Live Video Online de la 21:45

În așteptarea anunțului care să îi lămurească viitorul, Radu Drăgușin va avea ocazia să impresioneze iar la Juventus, după ce a debutat cu bine în Liga Campionilor și Cupa Italiei.

Fundașul a făcut cunoștință și cu Serie A, dar a jucat doar un minut, cu Genoa. Romeo Agresti, corespondent al celor de la Goal.com pentru Juventus, anunță că românul a fost titular în 11-le de start testat de Pirlo în dimineața partidei.

Juventus, echipa probabilă cu Verona: Szczesny; Dragusin, Demiral, De Ligt; Chiesa, McKennie, Rabiot, Bernardeschi; Ramsey; Kulusevski, Ronaldo

Verono – Juventus, din runda 24 din Serie A, este programat azi, de la 21:45, și va putea fi urmărit la TV pe Digi Sport, TelekomSport și Look Sport, dar și în format Live Video Online pe ProSport.ro.

CLICK AICI SAU AICI PENTRU LIVE VIDEO

Ce contract de superstar i-a oferit Juventus Torino lui Radu Drăgușin

ProSport a aflat ce contract de superstar i-a oferit Juventus Torino lui Radu Drăgușin (19 ani) pentru a-l convinge să rămână la club.

Radu Drăgușin este curtat de mai multe echipe, iar Tottenham, Cristal Palace și Leipzig sunt printre cele mai insistente, dar românul este foarte aproape să semneze prelungirea cu Juventus.

Din informațiile ProSport, părțile sunt aproape să parafeze un nou acord, extrem de avantajos pentru tânărul fundaș român. Astfel, Radu Drăgușin ar urma să sară la un salariu „regesc”, de un milion de euro, net, pe an!

Italienii sunt gata să îi ofere cinci ani de contract, dar Drăgușin ar vrea să primească asigurările că nu va fi împrumutat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul:
Supărat că Poliţia i-a găsit mai multe defecţiuni la maşină, un şofer din Neamţ şi-a distrus singur autovehiculul: "Dacă nu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×